Direcția Generală Educație, Tineret și Sport Primăriei municipiului Chișinău anunță organizarea sesiunii suplimentare a examenelor de absolvire a gimnaziului, în conformitate cu ordinul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport nr. 01/1-7/914 din 01.08.2024, pentru candidații care au obținut note insuficiente și/sau care nu s-au prezentat din motive întemeiate la examene.
Probele de examen se vor desfășura în incinta IPLTPA „Ion și Doina Aldea-Teodorovici” din municipiul Chișinău, începând cu ora 10:00, după cum urmează:
19 august 2024 – Istoria românilor și universală
20 august 2024 – Matematica
21 august 2024 – Limba de instruire
22 august 2024 – Limba și literatura română, alolingvi
Le dorim mult succes elevilor și îi încurajăm să abordeze aceste examene cu încredere și determinare. Este o oportunitate de a-și demonstra cunoștințele și de a-și continua parcursul educațional. Suntem alături de voi și vă sprijinim în această etapă importantă din viața voastră.
2.08.2024