Concursul ecologic municipal online „Trăistuța speranței”

ℹ️În perioada 28-30 noiembrie, curent, direcția managementul învățământului extrașcolar, tineret și sport din cadrul DGETS a desfășurat concursul ecologic municipal online „Trăistuța speranței”.
📌Obiectivele concursului:
✅️promovarea acțiunilor cu caracter ecologic;
✅️educația elevilor în spiritul responsabilității față de natură și viață;
✅️implicarea elevilor în activități extrașcolare privind protecția mediului;
✅️dezvoltarea capacităților creative prin intermediul de creație atractive.
🧑‍🏫La concurs au participat 109 elevi din 9 instituții de învățământ extrașcolar din municipiu, clasele a V-a – a XII-a.
♻️Elevii au confecționat trăistuțe din materiale naturale și/sau reciclabile. Lucrările au fost evaluate de către specialiști profesioniști, ținând cont de creativitatea și originalitatea lucrării, varietatea materialelor utilizate, precum și de respectarea condițiilor regulamentului prevăzute în cele cinci probe din regulament.
‼️Trăistuțele confecționate vor fi expuse spre vânzare în cadrul expozițiilor ce urmează a fi organizate în cadrul proiectului social-cultural de week-end „Dialog social cu chișinăuienii” din luna iunie 2023.