Curățarea teritoriilor de zăpadă
Curățarea teritoriilor de zăpadă și asigurarea accesului spre instituțiile de învățământ continuă.
Potrivit ultimilor date oferite de conducătorii instituțiilor de învățământ general, în zilele de duminică și luni, serviciile municipale au continuat acțiunile de curățenie a căilor de acces în toate sectoarele capitalei, inclusiv a căilor publice, către grădinițele și liceele din oraș.
În lucrările de curățenie au fost antrenați reprezentanți ai Preturilor, angajați ai Direcției Locativ-Comunale care au intervenit prompt, implicându-se în curățarea căilor de acces spre instituțiile de învățământ.
Pe această cale, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău aduce mulțumiri pentru implicarea operativă a serviciilor sus-menționate în situații de urgență.
NOTĂ: DGETS îndeamnă conducătorii instituțiilor de învățământ preșcolar, primar și secundar să asigure accesul copiilor și elevilor spre grădinițe, gimnazii și licee, inclusiv în suburbii prin implicarea tinerilor, voluntarilor etc.
9.01.2023