În atenția comunității de părinți și a persoanelor interesate

ℹÎn contextul reportajului difuzat la data de 02.02.2022 la posturile de televiziune, privind restricțiile de acces pe terenul sportiv al Liceul Teoretic „George Călinescu”, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău comunică următoarele:

⚽️În cadrul Proiectului municipal pilot ,,Fotbal în școli”, inițiat de către Primăria Municipiului Chișinău în comun cu Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) au fost renovate mai multe terenuri sportive ale instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II din mun. Chișinău, costul fiind de peste 9 milioane lei.

▶️Unul din beneficiarii acestui proiect este și Liceul Teoretic „George Călinescu” din sectorul Râșcani.

💬Ținem să menționăm că terenul sportiv este destinat pentru activități sportive desfășurate în cadrul procesului educațional al Liceul Teoretic „George Călinescu”, iar accesul pe teren este permis elevilor din instituție, în conformitate cu un orar prestabilit, pentru desfășurarea orelor de educație fizică, antrenamentelor clasei cu profil sport (fotbal) și activităților secțiilor sportive. 

📢Totodată, comunicăm că, directorul instituției de învățământ este responsabil atât de procesul educațional, cât și de bunurile imobile ale instituției, inclusiv și de teritoriul care este în gestiunea acesteia.

📝Măsurile de protecție luate de către conducerea instituției de învățământ sunt întreprinse în scopul de a păstra ordinea și de a asigura securitatea elevilor, personalului angajat, dar și a populației din zona proximă a instituției.

▶️În pofida oricăror comentarii, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău își reafirmă poziția de a menține corectitudinea în organizarea și realizarea obiectivului general prin asigurarea accesului, relevanţei şi calităţii educaţiei în municipiul Chișinău.

🔹️În aceeași ordine de idei, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău îndeamnă reprezentanții mass-media să se informeze din prima sursă cu privire la orice argument și să reflecte poziția instituției în materialele care o vizează, inclusiv prin acordarea dreptului la replică.

📌În cazul unor situații neclare și probleme depistate ne puteți contacta: 

☎️Tel: 022-23-52-75 – Secția informare și relații cu comunitatea 

 📧E-mail: dgets.chisinau@gmail.com