prefaceFirst

Blocul acesta este pentru ca sa nu fie loc liber in preface first si ca sa poate fi pozitionat meniul navigation

Evenimente

Adresa instituţiei

MD-2004 Chişinău

Str. Mitropolit Dosoftei 99 
Tel. (+373 22) 20-16-01
Fax. (+373 22) 23-52-93
E-mail: dgetsmun@gmail.com 

You are here

Error message

Notice: Undefined offset: 1 in counter_get_browser() (line 70 of /var/www/vhosts/chisinauedu.md/httpdocs/sites/all/modules/counter/counter.lib.inc).

Mini-proiectul "Cărăruşa sănătăţii"

06/28/2018

În intenţia de a promova bunele practici ale grădinițelor din municipiul Chișinău, Direcția generală educație, cultură, tineret și sport lansează un apel către managerii instituţiilor preşcolare din capitală, cadre didactice şi părinţi, prin care încurajează împărtăşirea experienţelor deosebite din cadrul instituţiilor pe care le reprezintă. 

Scopul acestei iniţiative vizează promovarea şi diseminarea ideilor originale din activitatea grădiniţelor nu doar la nivel instituţional, ci şi la nivel municipal, iar ulterior acestea ar putea servi ca modele de preluat pentru alţi colegi din sistemul de învăţământ preşcolar.

În contextul respectiv, vă invităm, stimaţi colegi, să expediaţi la adresa de email irc.chisinau@gmail.com câteva imagini (2-3 cel puţin) însoţite de un text care explică în ce constă elementul novator, iar noi, Secţia Informare şi Relaţii cu Comunitatea din cadrul DGECTS, ne vom deplasa în instituţiile de educaţie timpurie pentru a disemina aceste experienţe.

Un exemplu excelent în susţinerea intenţiei noastre vine de la Grădinița-creşă nr.225 „Spicuşor”, director Alla Vasilache, unde a fost realizată „Cărăruşa Sănătăţii” – care permite practicarea de către copii a diferitelor forme de călire şi întremare a sănătăţii, recomandate pe perioada estivală.

Ea reprezintă o porţiune de teren cu materiale din natură, ecologice şi inofensive - pietriş de diferite dimensiuni şi forme, nisip, conuri, rondele din lemn, scândură, trunchiuri de mesteacăn şi multe alte materiale reciclabile.

Avantajul major e că pe această cărăruşă ecologică preşcolarii pot practica o serie de exerciţii pentru profilaxia tălpii şi a piciorului plat, o serie de exerciţii cu degetele picioarelor, printre care ridicarea de jos a unor obiecte.

Acest mini-proiect original, numit Cărăruşa sănătăţii, este realmente un punct atractiv pentru copii - beneficiarii direcţi ai iniţiativei - şi a reunit într-o echipă conducerea instituţiei, cadrele didactice şi părinţii. Pe drept cuvânt, ei au realizat un schimb eficient de idei, cooperând în echipă printr-un brainstorming constructiv, iar produsul final al muncii lor a fost unul care merită toată atenţia! Or, gimnastica pentru profilaxia tălpii este una din acţiunile preferate de copii.

Cărăruşa sănătăţii este amplasată la terenul de sport, are o lungime de 10 metri, fiind separată în 10 segmente de 90 cm, umplute cu diferite materiale din natură.

Obiectivele principale ale proiectării „Cărăruşii Sănătăţii” sunt: încurajarea copiilor să aibă un stil de viață sănătos; creșterea rezistenței la bolile infecțioase; îmbunătățirea stării emoționale și psihice a copiilor; profilaxia piciorului plat; îmbunătățirea coordonării mișcărilor; îmbunătățirea funcțiilor sistemului cardiovascular și respirator.
 
Este notabil faptul că această cărăruşă a sănătăţii a fost proiectată pentru îmbunătățirea mișcărilor motrice de bază: mersul și alergarea, săriturile, cățărarea, aruncarea, capacitatea de a menține echilibrul; dezvoltarea abilităților motorii a copiilor preșcolari: forță, viteză, rezistență, dibăcie, flexibilitate; călirea organismului, fortificarea sănătății copiilor.

Avem certitudinea că practica respectivă va fi apreciată şi chiar preluată de alte instituţii de educaţie timpurie din municipiu, astfel oferind preşcolarilor o oportunitate în plus de a promova activ modul sănătos de viaţă şi a se simţi bine într-un mediu prietenos.

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer