În perioada 23-30 septembrie, sub egida Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, pe întreg teritoriul Republicii Moldova va avea loc Săptămâna Europeană a Sportului. Genericul celei mai grandioase mișcări sportive din lume, care reunește milioane de amatori ai unui stil de viață sănătos din peste 40 de țări rămâne a fi și în acest an #BeActive.

,,Săptămâna Europeană a Sportului” este un program al Uniunii Europene, care a demarcat în 2015 având ca scop promovarea sportului şi activităţii fizice şi se adresează tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă, mediul social sau nivelul de pregătire fizică.

În Republica Moldova Săptămâna Europeană a Sportului se desfășoară începând cu anul 2018, astfel,  timp de o săptămână sunt organizate un șir de acțiuni cu caracter de masă care au drept scop promovarea valențelor unui mod activ și sănătos de viață în rândul cetățenilor, precum și stimularea elevilor, sportivilor privind practicarea sistematică și continuă a exercițiului fizic.

Cu mândrie și alese sentimente de apreciere, aducem în atenția publicului numele campionilor municipiului Chișinău, celor care ne fac cinste prin rezultatele lor excepționale și performanțele notorii obținute pe tărâmul sportului, celor care promovează imaginea Chișinăului și a țării pe plan extern.

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău vine cu sincere mulțumiri sportivilor și antrenorilor pentru munca asiduă depusă la obținerea performanțelor.

Felicitări și multă perseverență în continuare, dragi discipoli!

Cu ales respect,
Andrei PAVALOI,
șef adjunct DGETS

Lista celor mai buni 10 sportivi si antrenori ai an.2018, 2019