Ședințe cu directorii instituțiilor de învățământ primar și secundar ciclul I și II din municipiul Chișinău

Astăzi, 21 august 2021, Direcția Generală Educație Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău organizează în regim online, ședințe cu directorii instituțiilor de învățământ primar și secundar ciclul I și II din municipiu în vederea pregătirii sistemului educațional municipal pentru reluarea activității didactice, în condiții de pandemie COVID-19

Prezenți la ședință:

  • Angela CUTASEVICI, viceprimarul de ramură
  • Andrei PAVALOI, șef adjunct al DGETS
  • Viorica NEGREI, șef adjunct al DGETS
  • Iurii COJOCARI, șef adjunct CSP

Scopul: Evaluarea nivelului pregătirii sistemului educațional municipal 

În cadrul ședinței au fost abordate un spectru larg de subiecte:

  • Organizarea procesului educațional pentru noul an școlar.
  • Vaccinarea angajaților din instituțiile de învățământ de învățământ primar și secundar, ciclul I și II.
  • Pregătirea sistemului de învățământ municipal pentru noul an de studii 2021-2022, în condiții de pandemie COVID-19.
  • Monitorizarea și raportarea pregătirii procesului de alimentație a elevilor în instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I și II.
  • Înmatricularea și admiterea elevilor în instituțiile de învățământ în perioada de vară 2021.

În deschiderea întrunirii, Viceprimara de ramură, Angela CUTASEVICI, a făcut o trecere în revistă a celor mai importante activități de pregătire a condițiilor optime pentru desfășurarea eficientă a procesului educațional în anul de studii 2021-2022.

Referindu-se la pregătirea instituțiilor de învățământ pentru noul an școlar, șeful adjunct al DGETS, Andrei PAVALOI, a solicitat implicarea activă a tuturor factorilor responsabili asupra necesității asigurării bunei desfășurări a procesului de instruire.

Cu recomandările de rigoare privind asigurarea respectării condițiilor sanitaro-epidemiologice în instituțiile de învățământ din municipiu a intervenit Iurii COJOCARI, șeful adjunct al Centrului de Sănătate Publică.

Conducătorii instituțiilor de învățământ primar și secundar ciclul I și II din municipiu au informat la ce etapă sunt lucrările de reparație în teritoriu, precum și celelalte procese necesare pentru pregătirea instituțiilor de învățământ general pentru noul an școlar.

În cadrul ședinței, Viorica NEGREI, șef adjunct al DGETS a expus subiectele privind dezvoltarea rețelei instituțiilor de învățământ primar și secundar general din perspectiva asigurării educației de calitate, finanțarea în bază de cost standard per elev, asigurarea alimentației copiilor și elevilor, etc..

Totodată, DGETS va monitoriza în continuare corectitudinea implementării deciziilor stipulate în actele normative aprobate de structurile naționale și municipale privind organizarea procesului educațional și va oferi suport metodologic necesar.

Menționăm că, nivelul de pregătire a instituțiilor de învățământ pentru organizarea noului an de studiu și evaluarea intersectorială a acestora este primordială pentru DGETS, iar șefii DETS din sectoare și directorii instituțiilor de învățământ sunt responsabili de monitorizarea gradului de asigurare a instituțiilor din subordine cu cantitățile necesare de săpun, detergenți, dezinfectanți pentru realizarea măsurilor de dezinfecției în contextul epidemiologic COVID-19.