Premiul național pentru tineret

În contextul Zilei naționale a tineretului, marcată la 14 noiembrie, Ministerul Educației și Cercetării lansează Concursul „Premiul național pentru tineret”, ediția 2021.

Premiile se oferă pentru contribuție remarcabilă la dezvoltarea sectorului de tineret, pentru implementarea proiectelor și programelor cu impact deosebit pentru tineri, precum și pentru tineri cu rezultate individuale remarcabile.

Informația privind condițiile de participare la concurs, formularele de aplicare precum și alte detalii relevante pot fi accesate aici.

De menționat că Premiul Național pentru Tineret se acordă cetățenilor Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 14-35 de ani, grupurilor de inițiativă ale tinerilor, organizațiilor necomerciale și comerciale care au realizat, până la data depunerii dosarului, proiecte cu impact pentru tineri, finalizate pe parcursul ultimelor 12 luni calendaristice.

Învingătorilor li se înmânează trofeul, diploma de confirmare a titlului de Laureat al premiului național pentru tineret și un premiu bănesc, conform categoriilor:

Categoriile generale:

– Primii pași – 15 000 de lei;
– Perpetuum mobile – 15 000 de lei;
– Cu drag pentru baștină – 15 000 de lei;
– Îmi iubesc țara – 15 000 de lei;
– Comunitate studențească – 15 000 de lei.
– Categoriile individuale
– Startup în antreprenoriat – 10 000 de lei;
– Urmează-mă – 10 000 de lei;
– Spirit liber – 10 000 de lei;
– Nopți albe – 10 000 de lei.

Condițiile de participare la concurs și criteriile de selectare sunt stabilite în Regulamentul privind acordarea distincțiilor și premiilor naționale pentru dezvoltarea sectorului de tineret și Regulamentul privind acordarea premiului național pentru tineret, ediția 2021.

Toți candidații vor prezenta dosarele de aplicare în format electronic: tineret@mec.gov.md și la adresa: mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, MD-2033, cutia poștală de la et. 1, intrarea de pe str. G. Bănulescu-Bodoni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova.

Informații suplimentare puteți primi la tel.: (022) 820-859 sau la e-mail: tineret@mec.gov.md.

Data limită pentru depunerea dosarelor 

26 noiembrie 2021, ora 12:00.