Conferința științifico-practică: „Cercetători în devenire”, ediția a V-a
În perioada 14.03.–21.03.2022, Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” în parteneriat cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău a organizat și desfășurat Conferința științifico-practică: „Cercetători în devenire”, care a ajuns la cea de-a V-a ediție.
Conferința „Cercetători în devenire” este un proiect interdisciplinar, destinat elevilor din instituțiile preuniversitare de învățământ din municipiul Chișinău (clasele gimnaziale și liceale), fiind orientat spre un mod formativ al învățării, prin valorificarea practică a cunoștințelor dobândite la ore şi argumentarea științifică a unor elemente aplicative, pornind de la universul apropiat elevului, prin elaborarea de proiecte tematice variate.
Participanții la conferință au realizat proiecte de cercetare, care au fost prezentate pe suport de hârtie și suport electronic (film de scurt metraj). Chiar dacă au fost puși la grea încercare din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, elevii împreuna cu profesorii-coordonatori au identificat modalități optime pentru elaborarea și prezentarea proiectelor originale cu tematici actuale, care au ținut în suspans și admirație întreaga echipă de evaluatori.
Astfel, evenimentul a reprezentat un motiv temeinic, de susținere și promovare a elevilor cu deosebite aptitudini intelectuale și interes sporit pentru cercetare. Totodată, parteneriatele stabilite între instituțiile de învățământ, reprezintă un veritabil schimb de experiențe și bune practici pentru întreaga comunitate educațională.
Menționăm faptul că, în cadrul actualei ediții a conferinței, au participat 51 de elevi și 21 de profesori din șase instituții de învățământ din municipiul Chișinău: IPLT ,,Budești”, IPLT ,,Constantin Negruzi”, IPLT ,,Mircea Eliade”, LTPA ,,Elena Alistar”, LT „Olimp”, Costești, Ialoveni, IPLT ,,Gheorghe Asachi”, care au prezentat 42 de lucrări specifice la disciplinele reale (matematică, fizică, chimie, biologie, geografie).
Lucrările conferinței s-au desfășurat în cinci ateliere distincte, după cum urmează: matematică-fizică (în limba franceză pentru elevii claselor bilingve), matematică-biologie (cl. V-VI), matematică-fizică (cl. VII-IX), matematică-fizică-informatică (cl. X-XII), geografie-biologie-chimie.
Astfel, lucrările elevilor au fost apreciate cu diplome de merit de gradul I, II, III și mențiuni conform nominalizărilor:
„Cea mai originală prezentare”;
„Cea mai reușită investigație”;
„Cea mai actuală temă de cercetare”.
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău aduce mulțumiri Comitetului de organizare, profesorilor-coordonatori, membrilor juriului și participanților Conferinței științifico – practice – „Cercetători în devenire”, ediția a V-a.
23.03.2022