6 Acorduri Trilaterale de Colaborare

Astăzi, 27 mai 2022, au fost semnate 6 Acorduri Trilaterale de Colaborare între Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, Primăria municipiului Chișinău, instituțiile de învățământ din municipiu ce fac parte din Proiectul „Fotbal în Școli” după cum urmează:

  • IPLT „Liviu Deleanu” și Asociația Obștească Academia de Fotbal ”Steaua Forte”;
  • LT „George Călinescu” și Asociația Obștească Școala de Fotbal “DASSCHOOL”;
  • IPLT „Gaudeamus” și Asociația Obștească Academia ,,VIITORUL”, Asociația Obștească Clubul Sportiv ,,Royal Chișinău”, Asociația Obștească Clubul Sportiv de Fotbal ,, FC SPORTUL”;
  • IPLT „Mihai Viteazu” și Asociația Obștească Clubul de fotbal ,,Vitejii”;
  • LT „Nicolae Gogol” și Asociația Obștească Clubul Sportiv de Fotbal „SPORTING-CHIȘINĂU”;
  • IPLT „Nicolae Iorga” și Asociația Obștească Clubul Sportiv ,,Getica”.

Obiectivele  primordiale a acestora sunt: 

  • Dezvoltarea sportului de performanță în rândul elevilor din liceele municipiului Chișinău, promovarea modului sănătos de viață și antrenarea lor în practicarea sportului.
  • Susținerea echipelor de elevi din clasele specializate de fotbal, implementarea Curriculumului claselor specializate la fotbal, crearea condițiilor prielnice pentru organizarea lecțiilor de antrenament și participarea elevilor la diverse competiții, unde vor reprezenta cu demnitate instituția din municipiul Chișinău.
  • Stabilirea de către părți a acțiunilor comune, privind dezvoltarea fotbalului, sprijinirea activității fotbalistice și dezvoltarea sportului de performanță în rândul copiilor, contribuind astfel la crearea unei imagini pozitive a municipiului Chișinău și Republicii Moldova pe arena internațională.

Menționăm că, în scopul atingerii obiectivelor propuse, părțile și-au exprimat disponibilitatea de a forma o platformă de dialog, cu statut permanent, fiind direcționată spre promovarea intereselor comune pe agenda Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale Educație, Tineret și Sport și Federația Moldovenească de Fotbal și dezvoltarea programelor și politicilor cu impact pozitiv asupra sportului municipal. 

Reamintim că, la moment Proiectul „Fotbal în Școli” este implementat cu succes de către Primăria municipiului Chișinău și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport în 6 instituții de învățământ din municipiu:, IPLT „Nicolae Iorga”, LT „George Călinescu”, LT „Nicolae Gogol” și IPLT „Liviu Deleanu”. Orele de fotbal în cadrul lecțiilor de educație fizică sunt desfășurate de profesori instruiți în cadrul cursurilor organizate de Federația Moldovenească de Fotbal. În acest sens, datorită colaborării cu partenerii strategici, Primăria municipiului Chișinău a identificat soluții pentru îmbunătățirea calității educaționale a copiilor, amenajarea infrastructurii școlare, asigurarea igienei copiilor, alimentării, echipamentului și antrenamentelor gratuite, salarizarea și instruirea antrenorilor.