În atenția comunității educaționale, civile, părinților, cadrelor didactice și MASS media
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău solicită respectuos persoanelor de demnitate publică și actorilor politici să se abțină de la lansarea în spațiul public a declarațiilor incomplete, false, lipsite de argumente.
Spre regret, astăzi, în cadrul unei Conferințe de presă a fost făcută o afirmație privind realizarea de către DGETS a obiectivelor propuse pe parcursul ultimilor ani referitor la procesul de reparație și pregătirea instituțiilor educaționale pentru anii de studii 2019 – 2022.
DGETS dezavuează și dezminte această informație și reconfirmă poziția fermă de respectare univocă a obiectivelor propuse prin realizarea acestora și prezintă date statistice privind darea în exploatare a edificiilor preșcolare și deschiderea grupelor noi în incinta instituțiilor de educație timpurie, anii 2019-2022.
Astfel, în scopul satisfacerii ofertei părinților, vizavi de asigurarea cu locuri în instituțiile de educație timpurie în perioada anilor 2019 – 2022, au fost deschise și redeschise 130 grupe cu capacitate de circa 3035 locuri.
Totodată s-a realizat extinderea rețelei de instituții de învățământ preșcolar prin redeschiderea grădinițelor noi și a complexelor educaționale:
Complexul educațional Kiril și Metodiu – (4 grupe, 120 locuri)
Complexul educațional LT ”M. Lomonosov” (4 grupe, 100 locuri)
IET nr. 18, 3 grupe (90 locuri)
IET nr. 3, 5 grupe (150 locuri)
IET nr. 166, 13 grupe, (300 locuri)
IET nr.155, (14 grupe, 340 locuri)
IET nr. 79, (6 grupe, 140 locuri)
E de menționat faptul că la moment în lucru sunt peste 10 noi imobile destinate instituțiilor de educație timpurie din municipiul Chișinău.
Cu referire la acuzațiile aduse către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, referitor la organizarea procesului de alimentație în școli și grădinițe, dezmințim această informație, fiind neveridică și fără careva suport. În acest context venim cu următoarele argumente:
Achiziționarea produselor alimentare pentru instituțiile de educație timpurie se desfășoară transparent, în conformitate cu normele legale, produsele alimentare sunt de înaltă calitate;
În școli se achiziționează servicii alimentare la fel în mod transparent, conform prevederilor legale, serviciile fiind de calitate;
A fost implementat Meniul model unic coordonat de către CSP;
Meniurile de repartiție, atât în școli cât și în grădinițe, sunt elaborate în conformitate cu Meniul model;
Nu au fost constatate de către autoritățile cu drept de control (CSP, ANSA) abateri privind ne implementarea meniului sau calității necorespunzătoare a produselor alimentare.
A fost creat un grup de lucru în care au fost inclusiv consilieri municipali din toate fracțiunile, care au elaborat conceptul alimentației și caietul de sarcini.
La fel menționăm că, în grupul de lucru pentru achiziții sunt parte consilieri municipali, iar achizițiile sunt conform normelor legale în vigoare.
Informațiile apărute anterior în presă referitor la pește congelat nu țin de municipiul Chișinău, fiindcă noi nu achiziționăm așa produs.
În concluzie, considerăm că aceste învinuiri sunt nefondate și sunt acțiuni de intimidare și denigrare a imaginii instituției DGETS.
În aceeași ordine de idei, DGETS îndeamnă reprezentanții mass-media să se informeze din prima sursă cu privire la activitatea DGETS și să reflecte poziția instituției în materialele care o vizează, inclusiv prin acordarea dreptului la replică.
1.11.2022