Forumul municipal al Tinerilor specialiști
Astăzi, 24 noiembrie 2022, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport sub egida Primăriei municipiului Chișinău și cu suportul nemijlocit a Consiliului municipal al Sindicatului Educației și Științei Chișinău a organizat Forumul municipal al Tinerilor specialiști, cu genericul „Inserția profesională. Drepturile și garanțiile tinerilor specialiști încadrați în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău în anul de studii 2022-2023”.
Astfel, peste 200 de participanți (116 tineri specialiști, 70 reprezentanți ai instituțiilor de învățământ responsabili de activitatea cu tinerii specialiști, 15 invitați oficiali) și-au dat întâlnire în incinta Institutului Muncii
Obiectivul general:
- Motivarea și menținerea tinerilor cu vocație pedagogică în sistemul educațional municipal.
Subiectele care au fost discutate pe parcursul Forumului:
- Realizări și perspective;
- Drepturile și garanțiile tinerilor specialiști în conformitate cu actele normative în vigoare;
În prima parte a forumului au venit cu câte un discurs invitații de onoare:
Ion CEBAN, Primarul General al municipiului Chișinău într-o conexiune on-line, a felicitat tinerii specialiști, mulțumindu-le că fac parte din marea familie a sistemului educațional.
Despre implementarea mecanismelor de motivare și protecție socială a tinerilor specialiști încadrați în instituțiile de învățământ din municipiu a vorbit Șeful adjunct al DGETS, Andrei PAVALOI.
Margareta SÎRBU, Președintele Consiliului Municipal al Sindicatului Educației și Științei Chișinău, a prezentat celor prezenți Ghidul actualizat dedicat tinerilor specialiști, recomandând ca fiecare tânăr specialist care are nevoie de ghidare să se adreseze comitetului sindical pentru suport, asigurând că se face tot posibilul ca aceștia să fie informați pe deplin în activitatea lor.
Viorica NEGREI, Șef adjunct DGETS, a vorbit despre managementul carierei profesionale și detalii privind o bună funcționare a activității instituționale.
Prin urmare, sprijinirea și motivarea cadrelor didactice debutante, precum și dezvoltarea competențelor profesionale ale acestora este obiectivul strategic prioritar pentru Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău alături de Consiliul municipal al Sindicatului Educației și Științei Chișinău care prin acțiunile sale contribuie la o bună conlucrare între autoritățile publice locale și a cadrelor didactice debutante.
24.11.2022