Dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice debutante

Direcția Generală Educație Tineret și Sport dorește să informeze opinia publică cu privire la atelierul specializat desfășurat în cadrul Forumului municipal educațional „Chișinău – oraș care învață” la data de 24 august 2023. Evenimentul s-a desfășurat în Grădinița nr. 225 și a avut ca temă dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice debutante cu experiență de muncă până la trei ani.

Atelierul specializat, a fost organizat cu scopul de a susține și consilia cadrele didactice debutante în învățământul preșcolar din municipiul Chișinău și pentru a îndeplini următoarele obiective:

  1. Susținerea cadrelor didactice debutante la începutul carierei didactice în învățământul preșcolar.
  2. Consilierea cadrelor didactice debutante în domeniul proiectării și planificării activităților educaționale cu copiii.
  3. Dezvoltarea și consolidarea competențelor profesionale ale educatorilor și cadrelor didactice din învățământul preșcolar.
  4. Promovarea experienței și creativității cadrelor didactice cu experiență.
  5. Furnizarea unor contexte eficiente de comunicare și schimb de experiență între cadrele tinere și cele experimentate.

Atelierul a fost structurat în jurul a cinci obiective principale:

  • Obiectivul I: Trecerea în revistă a concepțiilor moderne pedagogice cu referire la mijloacele didactice, mijloacele didactice de concepție proprie și funcțiile acestora.
  • Obiectivul II: Formarea competențelor de elaborare a materialelor didactice pentru educatori.
  • Obiectivul III: Dezvoltarea potențialului creativ al educatorilor.
  • Obiectivul IV: Elaborarea mijloacelor didactice adaptate la vârsta și specificul individual de învățare a copiilor preșcolari.
  • Obiectivul V: Promovarea bunelor practici în vederea conceperii și elaborării mijloacelor didactice de concepție proprie.

Aceste obiective au fost abordate etapizat, cu un accent deosebit pe dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice debutante, facilitând astfel un mediu educațional îmbunătățit și o experiență de învățare mai eficientă pentru copiii preșcolari din Chișinău.

Direcția Generală Educație Tineret și Sport își exprimă aprecierea pentru toți participanții și susținătorii acestui atelier specializat și reafirmă angajamentul său de a continua să dezvolte și să promoveze educația de calitate în municipiul Chișinău.