Campania de atragere și de fidelizare a utilizatorilor „Fii deștept! Ia un card inteligent”

Direcția Generală Educație Tineret și Sport este bucuroasă să informeze opinia publică despre Campania „Fii deștept! Ia un card inteligent”, un eveniment special menit să aducă comunitatea în spațiul prietenos al bibliotecii. Evenimentul de lansare va avea loc mâine, 08 septembrie, începând cu orele 10.00, în incinta sălii cu coloane a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, situată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 148.
 
Obiectivul general al acestei campanii este de a atrage utilizatori în bibliotecă și de a oferi acces gratuit la cardurile inteligente ale bibliotecii. Aceste carduri reprezintă cheia către o serie de servicii și activități educaționale și culturale oferite de bibliotecă, inclusiv împrumutul de cărți și alte resurse valoroase.
 
Cardul inteligent oferă beneficiarilor următoarele avantaje:
 
1. Acces rapid și facil la colecția diversificată de cărți și resurse.
2. Posibilitatea de a participa la evenimente culturale, ateliere, și prezentări de carte organizate de bibliotecă.
3. Oportunitatea de a descoperi noi lumi și cunoștințe prin cărțile disponibile.
4. Dezvoltarea constantă a capacității de învățare și a abilităților de cercetare.
 
Prin intermediul acestei campanii, Direcția Generală Educație Tineret și Sport se angajează să continue să fie un partener activ în educație și dezvoltare personală pentru comunitatea noastră. Ne dorim să le oferim tinerilor și adulților șansa de a-și explora pasiunea pentru lectură și învățare într-un mediu prietenos și accesibil.