O vacanță altfel – tabere la distanță

 

Începând cu 1 iunie curent a demarat activitatea taberei  de creație online organizată de Centrul de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”, în cadrul căreia s-au înscris 237 copii care au manifestat interes față de creația plastică, montarea dispozitivelor radiotehnice și electrice, confecționarea aero și automodelelor, design vestimentar, modelaj artistic și eco design.

Pe parcursul lunii iunie copiii au posibilitatea să afle diverse curiozități, tradiții și obiceiuri  despre destinațiile incluse în turul propus.  Aceste activități  vin să îmbogățească cunoștințele elevilor în domeniul estetico-tehnic, istorico-geografic și ecologic.

Zilnic tabăra propune copiilor câte 4 activități cu caracter transdisciplinar, care se încadrează în conceptul „Călătorim creativ 10 zile prin Europa”. Copiilor le sunt propuse un șir de prezentări și filmulețe, transferându-i imaginar în țările traseului ales.

Călătoria virtuală  a început la 1 iunie, chiar de Ziua Internațională a Ocrotirii copiilor, cu vizitarea  parcului  de distracții „Disney Land”, după care copiii și-au prezentat impresiile prin desene, machete, mașinuțe ale personajelor din  filme cu desene animate.