Săptămâna Memoriei Holocaustului

Astăzi, 27 ianuarie, celebrăm Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, un moment de adâncă reflecție asupra suferințelor din trecut și o oportunitate de a învăța lecții esențiale despre solidaritate, toleranță și respect reciproc.

În acest context, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău anunță organizarea, pe parcursul acestei săptămâni, a unei serii de activități educaționale și culturale dedicate memoriei victimelor Holocaustului. Aceste evenimente vor avea loc în instituțiile de învățământ din municipiu și includ o gamă variată de acțiuni, printre care: lecții publice, ateliere de discuții, întâlniri cu angajați ai Muzeului de Istorie, activități extracurriculare precum „Pe urmele Nedreptății – dedicată victimelor Holocaustului”, excursii virtuale despre „Holocaustul din Moldova” și lecții cu tema „Holocaustul: Memorie. Conștiință. Depășire”.

În plus, vor fi organizate expoziții de carte cu titluri precum „Holocaustul – Dreptul la Memorie”, proiecții de filme, ore demonstrative, depuneri de flori, excursii tematice și dezbateri. Aceste activități au ca scop aprofundarea înțelegerii importanței păstrării memoriei istorice și stimularea reflecției asupra pericolelor prejudecăților și intoleranței.

Prin aceste acțiuni, dorim să oferim elevilor și întreagii comunități oportunitatea de a învăța din trecut și de a înțelege necesitatea construirii unui viitor bazat pe respect reciproc, diversitate și umanitate.

Numai prin învățătura și acceptarea diversității putem construi o lume mai bună!

Pentru informații suplimentare privind programul, locațiile și specificul activităților din această săptămână, vă invităm să consultați detaliile disponibile – Agenda activităților realizate în cadrul Săptămânii Memoriei dedicată comemorării victimelor Holocaustului în instituțiile de învățământ din mun. Chișinău