Admiterea în învățământul liceal, sesiunea 2020
În conformitate cu prevederile Metodologiei de admitere a elevilor în învățământului liceal, elaborată în temeiul art.31, alin (5) al Codului educației nr. 152/2014, aprobată prin ordinele Ministrului educației nr. 454 din 7 iunie 2017 ,,Cu privire la aprobarea Metodologiei de admitere a elevilor în învățământului liceal” și nr. 624 din 12 iulie 2017 ,,Cu privire la aprobarea modificărilor și completărilor în anexa ordinului nr. 454 din 7 iunie 2017”, în temeiul scrisorii nr. 0118/1082 din 14.05.2020, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău a solicitat conducătorilor instituțiilor de învățământ secundar (ciclu I și II) din subordine prezentarea Planului de înmatriculare a elevilor în liceu pentru anul de studii 2020 – 2021.
Urmare a analizei Planului de înmatriculare în învățământul liceal, pentru anul de studii 2020 – 2021, procesul de înmatriculare în liceu este planificat în 94 instituții de învățământ secundar (ciclu II – liceu) din municipiu: 83 instituții publice și 11 instituții private, care vor încadra – un număr total de 4821 elevi repartizați în 186 clase, după cum urmează:
- profil umanist: 94 clase cu 2458 elevi;
- profil real: 80 clase cu 2051 elevi;
- profil sport: 6 clase cu 160 elevi;
- profil arte: 6 clase cu 152 elevi.
Regulamentar, conform prevederilor Metodologiei de admitere a elevilor în învățământului liceal, au planificat înmatricularea în 81 de licee din 83 de licee publice.
În același timp, precizăm că înmatricularea în clasa a X-a și-au planificat și 11 instituții private care vor încadra 554 elevi repartizați în 28 clase, după cum urmează:
- profil umanist: 13 clase cu 241 elevi;
- profil real: 15 clase cu 313 elevi;
- profil sport: 0 clase;
- profil arte: 0 clase.
Prin metoda comparativă identificăm o scădere a numărului de clase cu profil real pentru anul de studiu 2020 – 2021 (80 clase din 84 în anul 2019 – 2020 și 85 clase în anul 2018 – 2019) și micșorarea numărului de clase profil umanist (94 clase în anul curent comparativ cu 110 clase în anii 2019 – 2020 și 2018 – 2019). Totodată, se constată creșterea numărului de elevi absolvenți clasa a IX-a, comparativ cu anul de studii 2019-2020 (5927 elevi și 5667 elevi în anul 2019 – 2020).
Reamintim că admiterea în învățământul liceal se desfășoară în 2 etape. I etapă, solicitanții au avut posibilitatea de a depune dosarul pentru participare la concurs online în perioada 22 iunie – 03 iulie. În această perioadă au fost depuse un total de 3907 dosare. Din acestea, admise au fost 3553 dosare:
- profil umanist: 1750;
- profil real: 1545;
- profil sport: 109;
- profil arte: 149.
Media generală de admitere per municipiu în prima etapă a fost 7,91. În acest context menționăm că un număr de 354 de dosare au fost respinse.
Având în vedere obligativitatea respectării prevederilor Metodologiei de admitere a elevilor în învățământul liceal (pct. 6 și 14), putem constata admiterea regulamentară în 21 de instituții de învățământ din cele 94 instituții de învățământ (public și privat) care fac admitere la nivel municipal.
14.07.2020