Lucrările de reparație capitală în cadrul instituțiilor de învățământ general din municipiul Chișinău sunt în plină desfășurare
Lucrări de reparaţie, în acest an, sunt efectuate în 142 de instituții de învățământ general din municipiul Chișinău, dintre care în 48 de școli, licee și gimnazii și 94 de grădinițe. Suma totală alocată în acest scop pentru anul curent este de peste 109 milioane de lei.
În 65 de grădinițe și 14 școli din municipiul Chișinău, dar și din suburbii au fost finalizate lucrările de reparație capitală, iar în alte 56 de unități (27 IET și 29 școli), activitățile respective sunt în plină desfășurare.
În context, Grupul de lucru constituit prin Dispoziţia Primarului General al municipiului Chişinău nr. 337 din 10 iulie 2020, evaluează în permanență executarea volumului și calitatea lucrărilor de reparaţie capitală în instituțiile de învățământ din municipiu.
Menționăm că, pe parcursul lunii iulie, a fost evaluată situația privind starea pavilioanelor de pe teritoriul grădinițelor din municipiul Chișinău, unde s-a stabilit că din totalul de 136 de obiective, 80 sunt problematice. Dintre acestea, 61 de pavilioane urmează a fi reconstruite, din cauză că sunt învechite, iar alte 19 unități din 8 instituții necesită reparație. Suma estimativă necesară pentru reconstrucția și reabilitarea pavilioanelor de pe teritoriul grădinițelor constituie 10,9 milioane de lei, inclusiv 9,04 milioane lei pentru amenajarea obiectivelor noi și de 1,86 milioane pentru reparația celor existente.
Amintim că, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău efectuează controale referitor la pregătirea grădinițelor din municipiu pentru începerea noului an școlar, inclusiv dotarea cu produse igienice, echipamente de protecție, dezinfectanți și alte produse pentru activitate în condiții de pandemie COVID-19.
E de menționat faptul că, implicarea activă a tuturor factorilor responsabili de pregătirea condițiilor în IET din municipiul Chișinău către noul an de studii, atât prin supravegherea lucrărilor de reparație cât și prin dotarea cu produse igienice, echipamente de protecție, dezinfectanți și alte produse pentru activitate în condiții de pandemie COVID-19, demonstrează grija față de copii, fapt ce va favoriza, cu certitudine, succesul acestora, care vor reveni cu mare drag, de curând în grădinițe și școli.
4.08.2020