12 august – Ziua Internațională a Tineretului

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a desemnat, în anul 1999, data de 12 august în vederea marcării Zilei Internaţionale a Tineretului, promovată drept o sărbătoare anuală a tinerilor, femei şi bărbaţi, ca parteneri esenţiali în schimbare şi ca oportunitate de a creşte gradul de conştientizare cu privire la provocările şi problemele cu care se confruntă tinerii din întreaga lume.

Domeniul tineret este unul intersectorial, respectiv, participarea tinerilor în toate sferele vieţii este caracteristică unei societăţi bazate pe valori precum democraţia, toleranţa şi prosperitatea. Doar prin participare şi implicare activă, tinerii devin parte a proceselor ce se produc în societate, dezvoltându-se ca cetăţeni responsabili, activi şi capabili să își valorifice întregul potențial.

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău asigură şi stimulează diverse forme de participare a tinerilor, prin dezvoltarea unui cadru de politici publice pentru sectorul de tineret şi promovarea instrumentelor şi mecanismelor necesare implementării acestora. Un alt aspect important este promovarea participării tinerilor la procesele decizionale în dezvoltarea sectorului de tineret, astfel ca politicile şi acţiunile care îi vizează să fie cât mai prietenoase şi adaptate necesităţilor reale ale tinerilor, inclusiv ale celor din grupurile cu posibilităţi reduse.

Сu prilejul Zilei Tineretului, în numele Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău și al meu personal, avem deosebita onoare de a vă transmite cele mai sincere felicitări şi urări de bine!

Anume voi, tinerii, sunteţi resursa de energie, curaj şi talent!

Anume voi, tinerii, sunteţi viitorul şi speranţa zile de mâine, a unei societăţi dezvoltate şi moderne! Anume voi, tinerii, aveţi un rol important la dezvoltarea cursului democratic şi european al Republicii Moldova!

Participarea tinerilor la viaţa socială, politică, economică a societăţii este esenţială pentru realizarea unei dezvoltări durabile a ţării noastre. Trebuie să ştiţi că aveţi şanse egale de afirmare, indiferent de statutul social, abilităţi şi posibilităţi personale, fiind responsabili ca cetăţeni activi, trebuie doar să tindeţi spre realizarea scopurilor.

Să aveţi parte de multe realizări, fericire, şanse de afirmare şi un viitor aşa cum vi-l doriţi!

Bucuraţi-vă din plin de această perioadă, implicaţi-vă în activităţi interesante şi savuraţi viaţa din plin!

Să aveţi parte de realizări fructuoase şi succese în tot ce depuneţi suflet!

Cu profund respect,
Andrei PAVALOI,
Șef adjunct DGETS