Activitatea IET nr. 112
Conform instrucțiunii privind redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie în perioada de pandemie COVID -19, reglementărilor speciale privind punerea în aplicare a instrucțiunii de redeschidere și reluare a activității instituțiilor de educație timpurie în perioada post COVID – 19, IET nr. 112 a fost pregătită și dotată cu cele necesare pentru ca la 01 septembrie 2020 să își rea activitatea.
- Tot personalul instituției și părinții au fost familiarizați cu actele reglatorii menționate, prin organizarea ședințelor online pe platforma ZOOM.
- A fost coordonat și aprobat raportul de autoevaluare privind pregătirea pentru redeschiderea instituției de către Agenția Națională de Siguranță a Alimentelor și Centrul de Sănătate Publică.
Instituția de Educație Timpurie nr. 112, are capacitatea de 24 de grupe cu 600 copii.
La 01 septembrie 2020 și-a reluat activitatea cu 4 grupe de copii (vârsta de 6-7 ani) în număr de 48 copii, cu respectarea tuturor normelor stipulate în documentele reglatorii.
Din data de 07.09.2020 s-au redeschis încă 5 grupe de copii cu vârsta 5-6 ani, a câte 12 copii în grupă. La moment în instituție sunt prezenți 89 copii.
Menționăm că, începând cu data de 14.09.2020 se preconizează redeschiderea altor 6 grupe cu copii de vârsta 4-5 ani (12 copii) și completarea graduală a tuturor grupelor.
În context, specificăm că, instituția a fost dotată cu cantitățile necesare de detergenți și produse de igienă, echipament pentru asigurarea unei bune funcționări conform regulamentului sanitar.
11.09.2020