Campania de plantare a arborilor pe teritoriul capitalei continuă
Sâmbătă 14 noiembrie, angajații Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, Direcțiilor de sectoare și instituțiilor din subordine, au participat la cea de-a patra acțiune de înverzire a orașului.
De data aceasta teritoriile vizate au fost: Parcul „Valea Trandafirilor”, Pădurea – Parc „Râșcani”, Pădurea-Parc „Petricani”, Parcul-Pădure „Schinoasa” etc. În total, pe parcursul zilei de sâmbătă, în sectoarele capitalei au fost sădiți cca 5000 de arbori și arbuști.
Datorită acestor acțiunii de plantare a copacilor lansate de municipalitate, vrem să formăm modele de comportament și atitudine civică, pentru a asigura un aer mai curat copiilor, care sunt viitorul acestui oraș.
În total, în toamna curentă, pe teritoriul capitalei vor fi plantați cca 100 mii de arbori: în parcuri, zone verzi, curți de blocuri etc., dintre care 40 de mii au fost deja sădiți.
16.11.2020