Dragobetele marchează începutul primăverii, iar data de 24 februarie nu este întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol. Dragobete, numit și Cap de Primăvară, era sărbătorit, în funcție de zona etnografică, în una din zilele de la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie.

După legendă, el este fiul Babei Dochia și reprezintă, în opoziție cu aceasta, principiul pozitiv. Identificat cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, Dragobetele este asemuit cu un flăcău frumos care umblă prin pădure și sărută fetele. De altfel, simbol al începutului de dragoste la tinerele fete sunt așa numiți Dragobeţi, muguri ai arborilor de pădure pe care îi culeg și îi poartă la ureche în ziua de Dragobete.

În ziua de Dragobete, considerată, local, prima zi de primăvară, fetele și băieții se adunau în grupuri și ieșeau hăulind și chiuind în câmp, de unde adunau viorele și tămâioare. Din zăpada netopită până atunci fetele și nevestele tinere își făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseții.

Asemănător păsărilor, fetele și băieții trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiți pe parcursul întregului an. În această zi, se auzea pretutindeni zicala: „Dragobetele sărută fetele”. Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau și chiar doreau să fie sărutate de băieți.