Ședință cu directorii instituțiilor de învățământ preșcolar din municipiul Chișinău
Astăzi, 03 martie 2021, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, a organizat în regim online, cu participarea viceprimarului de ramură, dna Angela Cutasevici, ședința cu directorii instituțiilor de învățământ preșcolar din municipiul Chișinău.
Temele ședinței: Reglementările speciale privind activitatea instituțiilor preșcolare în perioada pandemică; Organizarea unui proces de alimentație calitativ în cadrul instituțiilor de învățământ preșcolar din municipiul Chișinău. Ședința a fost condusă de șeful adjunct al DGETS, dl Andrei Pavaloi.
Subiectele puse în discuție au fost cele mai actuale pentru perioadă pandemică, cu noi reguli stricte de a fi respectate de personalul din IET dar și de comunitatea părinților:
- Organizarea procesului educațional în IET în conformitate cu Regulamentul sanitar pentru instituțiile de educație timpurie aprobat prin HG nr. 1211 din 04 noiembrie 2016 și cu strictă respectare a normelor epidemiologice;
- Dotarea instituțiilor de educație timpurie cu necesarul de dezinfectanți, echipament și alte necesități obligatorii pentru această perioadă;
- Obligativitatea de instruire a personalului din IET în vederea noilor reguli incluse odată cu perioada de pandemie;
- Nivelul de realizare a procedurilor de dezinfectare și aerisire a încăperilor;
- Livrarea produselor alimentare calitative pentru copiii din instituțiile de învățământ preșcolar de către agenții economici;
- Siguranța alimentelor calitative ce ajung pe masa copiilor;
- Asigurarea controlului produselor alimentare;
- Respectarea cerințelor generale de igienă în procesul de livrare a produselor alimentare;
La rândul lor, directorii IET au expus problemele în ceea ce privește calitatea produselor livrate de către agenții economici grădinițelor din orașul Chișinău, șeful adjunct DGETS, a accentuat că neapărat produsul care ajunge pe masa copiilor să coincidă întocmai cu prevederile expuse în certificatul de calitate și inofensivitate. În caz contrar, produsele vor fi returnate și orice abatere de la cerințele prevăzute în caietul de sarcini va fi făcută public.
Menționăm că, Direcția generală educație, tineret și sport din mun. Chișinău va monitoriza în continuare corectitudinea implementării deciziilor stipulate în actele normative aprobate, a instrucțiunilor comisiilor naționale și municipale privind organizarea procesului educațional și va oferi suport metodologic necesar.
3.03.2021