Monitorizarea procesului de alimentație în IET nr.110, din sectorul Buiucani
Instituția dispune de condiții moderne pentru păstrarea produselor fiind dotată cu frigidere, camere frigorifice conform cerințelor sanitar – igienice;
Administrația instituției monitorizează zilnic calitatea materiei prime recepționate și a bucatelor finite, precum și a servirii acestora, cu respectarea rațiilor/porțiilor alimentare per copil;
În instituție se ține cont de respectarea cerințelor sanitar-igienice;
Instituția colaborează cu structurile teritoriale de control al organizării alimentației și cu reprezentanții legali ai copiilor;
Elaborează meniul-model de alimentației a copiilor cu specific de sezon iarnă-primăvară;
În instituție se livrează produse de calitate, în ambalajul producătorului, cu indicarea clară a termenului de valabilitate de la data producerii, îmbutelierii, fabricării.
Produsele alimentare: se recepționează la blocul alimentar în vase marcate corespunzător produsului și cantității indicate în meniu; se păstrează în propriul ambalaj până la pregătirea bucatelor finite.
Meniul zilnic de repartiție se întocmește în baza meniului-model pentru 10 zile, cu respectarea normelor fiziologice de consum, din produsele de consum disponibile la depozitul de produse alimentare al instituției, ținând cont de numărul de copii prezenți în ziua precedentă. În cazul în care ziua de sâmbătă se anunță zi lucrătoare, meniul se elaborează în ziua curentă conform numărului de copii prezenți până la ora 09:00.
Reamintim că, în scopul centralizării achizițiilor publice a produselor alimentare pentru copiii din grădinițe, a fost semnat Acordul de consorțiu între Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și Direcțiile de profil din sectoare. Obiectivul acestui acord este creșterea eficienței achizițiilor publice și utilizarea optimă a mijloacelor financiare, precum și asigurarea unui meniu unic în grădinițele din municipiul Chișinău.
În aceeași ordine de idei, după reexaminarea meniului model unic pentru alimentația copiilor în instituțiile de învățământ preșcolar din municipiul Chișinău, în toate grădinițele din municipiul Chișinău se vor livra produse de aceeași calitate, origine și la același preț
18.03.2021