Organizațiile de tineret sunt îndemnate să susțină candidatura orașului Chișinău pentru obținerea titlului de capitală Europeană a Tineretului

Primăria municipiului Chișinău invită organizațiile de tineret să participe în calitate de parteneri strategici în cadrul grupului de lucru pentru depunerea candidaturii Chișinău – Capitală Europeană a Tineretului 2024.

Astfel, sunt invitate toate organizațiile de tineret din municipiul Chișinău să se implice în calitate de parteneri strategici, alături de municipalitate, pentru a depune candidatura orașului Chișinău de participare în cadrul finalei 2021, unde va fi acordat titlul de Capitala Europeană a Tineretului 2024, pentru unul din cele 4 orașe candidate.

Organizațiile de tineret care intenționează să se implice în acest proces, vor beneficia de statut de partener strategic, în baza unui acord de colaborare încheiat cu Direcția generală educație, tineret și sport, care va oferi suport și consultanță în cadrul activităților și proiectelor desfășurate în comun.

Pentru a obține statutul de partener, cei interesați sunt îndemnați să completeze formularul electronic: https://forms.gle/pyURvKuyN5wcYB6Z9.

E de menționat ca la începutul lunii martie, curent, Chișinăul a fost inclus în lista celor 4 orașe candidate pentru titlul de capitală Europeană a Tineretului 2024.

Titlul „Capitala Europeană a Tineretului” este acordat de Forumul European al Tineretului unei municipalități europene pentru o perioadă de un an, timp în care îi este oferită șansa de a-și expune viața culturală, socială, politică și economică a tineretului.

La fel ca și în anii precedenți, titlul de Capitala Europeană a Tineretului 2024 va încuraja punerea în aplicare a Cartei Consiliului Europei privind participarea locală și regională a tinerilor prin intermediul unor idei și proiecte inovatoare.