Rezultatele Concursului ,,LA Putna”

ℹZiua comemorării clasicului literaturii naționale, Mihai Eminescu – 132 de ani de la trecerea în Eternitate
?Pe 15 iunie 1889 s-a stins geniul Mihai Eminescu, poet, prozator, filosof, jurnalist, poetul nepereche a cărui operă învinge timpul, după cum afirma George Călinescu. El este cel mai mare poet național, care exprimă cel mai bine si cel mai complet spiritualitatea românească.
? Mihai Eminescu a fost o personalitate copleșitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligentă, memorie, curiozitate intelectuală, cultură de nivel european și farmecul limbajului, poet în toata puterea cuvântului.
?A făcut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfăptuită de el, a limbii naționale să devina punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veșmântului si cugetării românești.
?Eminescu nu era un romantic contemplativ si abstras, pierdut într-o visare lirică, ci un om al timpului său, preocupat de destinul și de buna existență a poporului român, analizând cu simț critic societatea contemporană, instituțiile acestuia. El a fost un artist – cetățean, gânditor si pedagog al neamului său.
Considerat Luceafărul poeziei din tot spațiul românesc, Mihai Eminescu a rămas inegalabil prin creația sa, păstrându-și locul cel mai înalt în cadrul literaturii românești, emanând fluizi de geniu al scrisului literar.
?În acest context la 20 mai 2021, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău a organizat concursul internațional de recitare din lirica eminesciană „La Putna”, etapa municipală.
?Activitatea moderată de Delinschi Aliona, șef interimar secția IRC, este la ediție a VII – a, Chișinăul participând al cincilea an. Astfel a fost menționată importanța implicării cadrelor didactice în pregătirea elevilor și pe această cale le-a fost exprimată recunoștința bine meritată.
?Astfel, laureații concursului sunt:
✅Gonța Andreea
✅Petrașcu Damian
✅Bujor Valeria-
✅Bocșanean Diana
✅Rusu Dariana
✅Decuseară Mădălina
✅Garabadjac Ariadna
✅Surugiu Olga
✅Cotruță Nicoleta
✅Boxan Emilia
https://cutt.ly/OnJT6YR