A fost constituit Consiliul Municipal al Elevilor 2022!

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău anunță că Consiliul Municipal al Elevilor 2022 a fost constituit. În cadrul evenimentului Primarul general Ion Ceban, a înmânat legitimațiile celor 51 de consilieri aleși, care vor reprezenta interesele elevilor din capitală și suburbii.
 
Specificăm că în luna ianuarie au fost recepționate 99 de dosare de participare a elevilor la concursul de selectare organizat de DGETS. În perioada 27 – 31 ianuarie 2022 au fost desfășurate discuții cu candidații, iar în urma acestora, au fost selectați 51 de consilieri din 51 instituții de învățământ ale capitalei, dintre care 26 de licee și 25 de gimnazii.
 
De menționat că Membrii Consiliului Municipal al Elevilor, vor merge prin școli și vor discuta ideile, propunerile, problemele întâmpinate de elevi, după care se vor întruni în cadrul ședințelor și vor veni cu o agendă clară de acțiuni către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău, dar și Primăria Capitalei.
 
Ne propunem ca o dată la 3 luni să desfășurăm împreună întruniri lărgite, pentru a dezbate propunerile venite din partea elevilor. Îmbucurător este faptul că în acest an a crescut interesul de participare al elevilor pentru a face parte din Consiliul Elevilor.
 
În total, au fost recepționate 99 de dosare ale elevilor, din 63 de instituții de învățământ secundar ciclu I și II.
Reamintim că prima ediție de constituire a Consiliul Municipal al Elevilor a avut loc în 2021.