Acord de colaborare
ℹAstăzi, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS), reprezentată de Andrei_Pavaloi șef adjunct și Universitatea de Stat din Moldova (USM), reprezentată de Igor Șarov rector, în scopul stabilirii unui parteneriat reciproc avantajos pe segmentul educațional au semnat Acordul de Colaborare.
?Notabil este faptul că prin intermediul prezentului Acord, părţile își propun să eficientizeze orientarea profesională a absolvenților de liceu în programe de studii din cadrul Universități de Stat din Moldova.
?Noua colaborare între DGETS și USM presupune, de asemenea, acordarea de asistență ştiinţifico-consultativă, ținând cont de practicile pozitive în domeniul colaborării între mediul educațional precum și pentru stimularea învățării și dezvoltării performanțelor elevilor.
✅În vederea realizării prevederilor Acordului, părțile se vor ghida de principiile: participării, transparenței, eficienței și responsabilității;
✅Totodată, în cadrul parteneriatului respectiv, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău și Universitatea de Stat din Moldova se vor lansa în activități de concepere, dezvoltare și implementare a unor proiecte de integrare științifică, socială, culturală și profesională, planificarea unor cursuri de formare/perfecționare destinate angajaților DGETS, cadrelor de conducere a instituțiilor de învățământ general din municipiu în domeniul științelor educației și organizarea unor manifestări științifice în colaborare (conferințe, seminare, ateliere etc.) în domeniul educațional;
✅Informarea publicului larg cu privire la resursele gratuite oferite în cadrul Proiectului „Biblioteca digitală Educație online www.educatieonline.md” prin intermediul activităților educaționale pentru potențialii studenți;
✅Promovarea în comun a imaginii profesorului şi organizarea activităţilor orientate spre consolidarea statutului social al specialiştilor din domeniul educaţional.
10.06.2021