Astăzi, 25 ianuarie 2021, DGETS a organizat o ședință operativă a grupului de lucru cu referire la organizarea unui proces de alimentație calitativ și echilibrat nutrițional
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău este organul local de specialitate în atribuțiile căreia intră asigurarea condițiilor conforme de alimentație a copiilor în instituțiile publice de învățământ preșcolar, primar și secundar din municipiul.
Astfel, întru organizarea unui proces de alimentație calitativ și echilibrat nutrițional, precum și în temeiul Conceptului privind organizarea procesului de achiziții a produselor alimentare in instituțiile de educație timpurie din orașul Chișinău, astăzi 25 ianuarie 2021, DGETS a organizat o ședință operativă a grupului de lucru.
Pe ordinea de zi au fost incluse următoarele întrebări:
- Reexaminarea meniului model unic pentru toate instituţiile de educaţie timpurie din municipiul Chişinău cu regim de activitate de 12 – 24 ore;
- Elaborarea meniului model unic pentru o alimentaţie sănătoasă, care să încurajeze mai ales consumul de fructe şi de legume, şi care să promoveze consumul de apă ca element principal pentru hidratarea organismului în rândul copiilor, pentru toate instituţiile de educaţie timpurie din municipiul Chişinău cu regim de activitate de 10,5 ore;
- Elaborarea și implementarea modelului meniului zilnic unic pentru toate instituţiilede educaţie timpurie din municipiul Chişinău;
- Discutarea elaborării fişelortehnologice în baza meniului model coordonat cu CSP Chișinău pentru toate instituţiile de educaţie timpurie din municipiul Chişinău.
Reamintim că, în scopul centralizării achizițiilor publice a produselor alimentare pentru copiii din grădinițe, a fost semnat Acordul de consorțiu între Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și Direcțiile de profil din sectoare. Obiectivul acestui acord este creșterea eficienței achizițiilor publice și utilizarea optimă a mijloacelor financiare, precum și asigurarea unui meniu unic în grădinițele din municipiul Chișinău.
În aceeași ordine de idei, după reexaminarea meniului model unic pentru alimentația copiilor în instituțiile de învățământ preşcolar din municipiul Chișinău, în toate grădinițele din municipiul Chișinău se vor livra produse de aceeași calitate, origine și la același preț. Meniul creat special pentru o alimentaţie sănătoasă vine să încurajeze mai ales consumul de fructe şi de legume, să promoveze consumul de apă ca element principal pentru hidratarea organismului în rândul copiilor.
În context menționăm că, alimentaţia echilibrată şi activitatea fizică sunt principalii factori care influenţează starea de sănătate şi dezvoltarea copiilor. Copilul necesită zilnic proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri minerale şi apă în anumite cantităţi. Atât deficitul,cât şi surplusul acestor elemente influenţează negativ starea de sănătate a copiilor şi contribuie la apariţia bolilor netransmisibile, precum şi la diminuarea posibilităţii acestora de a obţine rezultate academice bune.
25.01.2021