Competiția „Întâietatea de înot a școlii Cupa Moș Crăciun 2022”
La data de 27 decembrie 2022, Școala sportivă pentru copii și juniori a rezervelor olimpice de natație și fotbal nr. 11 din municipiul Chișinău a reunit echipa micilor campioni pentru a sărbători încheierea unui an de antrenamente intense.
Astfel prin setarea obiectivelor sportivilor începători, pentru a-și dori să crească cât mai mult în spiritul sportului și a activităților sportive de grup, cu prietenii, sub atenta îndrumare a profesioniștilor antrenori ai instituției și cu scopul de a promova sportul, sănătatea, educația sportivă și un stil de viață armonios a fost organizată competiția „Întâietatea de înot a școlii Cupa Moș Crăciun 2022”.
La concurs au participat circa 100 de copii din grupele sportive de începători, la categoriile de vârstă anii 2013, 2014 și 2015. Toți copiii au fost premiați cu medalii și diplome.
Competiția a fost organizată de către colectivul instituției la propunerea Dlui director, Postica Sergiu: „Este un moment prielnic să-i vedem în acțiune, în cadrul unor activități speciale, să le vedem evoluția și să-i încurajăm să meargă mai departe spre a-și atinge visurile. Ne dorim ca elevii începători să vadă și să simtă susținerea și aprecierea noastră, a instructorilor și a instituției sportive”.
Menționăm că, în 27 grupe de instruire a Școlii sportive pentru copii și juniori a rezervelor olimpice de natație și fotbal nr. 11 din subordinea DGETS se practică probele de înot și fotbal, întrunind un număr de 440 elevi.
Lecțiile de antrenament se desfășoară conform orarului stabilit în bazinul instituției și pe terenul de fotbal al instituției.
29.12.2022