Concurs online de interpretare vocală pentru elevi „Cântăm dragostea”, ediția a IV-a, 2022

Instituția Publică Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Ion și Doina Aldea-Teodorovici” în colaborare cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău anunță lansarea Concursul de interpretare vocală „Cântăm dragostea” , ediția a IV-a.

Concursul este deschis participării tinerilor interpreți cu vârsta 8-17 ani, având drept scop afirmarea și lansarea tinerelor talente.

Obiectivele concursului

  • Descoperirea și promovarea tinerelor talente în rândul elevilor;
  • Valorificarea repertoriului muzical românesc de muzică ușoară;
  • Promovarea acțiunilor și evenimentelor culturale în instituțiile de învățământ preuniversitar;
  • Promovarea valorilor naționale;

Condiții de participare

  • Evenimentul se adresează tinerelor talente în domeniul artei interpretative, oferind elevilor posibilitatea exprimării artistice într-un cadru aparte.
  • Concursul se va desfășura într-o singură etapă și va urmări evoluția elevilor.
  • La concurs pot participa elevi cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani, fiind divizați în trei categorii: 8 – 10; 11 – 14 și 15 – 17 ani.
  • Concursul va fi structurat într-un singur compartiment: muzică ușoară.

Înscriere

Înscrierea pentru concurs se va realiza de către profesorii îndrumători, în baza fișei de înscriere atașată acestui REGULAMENT

Fișele de înscriere vor fi trimise pe adresa de e-mail a persoanei de contact – sergiu.rotaru11@mail.ru

Mai multe detalii…REGULAMENT