Conferința „International iEARN Partnerships for a Global Education”
La data de 28 septembrie Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău în parteneriat cu Centrul Cultural „America House Chișinău” și Rețeaua educațională „iEARN-Moldova” invită toți profesorii de engleză din Republica Moldova interesați să implice elevii în parteneriate internaționale să participe la Conferința „International iEARN Partnerships for a Global Education”. Scopul conferinței este de a informa profesorii de engleză despre oportunitățile gratuite oferite de Rețeaua internațională iEARN, de a prezenta cele mai de succes colaborări internaționale iEARN din diverse regiuni ale țării și de a încuraja participanții să devină membri activi ai acestei rețele educaționale de succes.
iEARN este cea mai mare rețea educațională de pe glob, care întrunește circa 50 000 de profesori, 2 000 000 de elevi din peste 100 de țări. Începând cu anul 1999, cadre didactice din diverse regiuni ale Republicii Moldova implică elevii în diverse colaborări internaționale pe forumurile iEARN.
- Evenimentul se va desfășura în limba engleză în incinta Clasei Viitorului, Chișinău, str. Ion Creangă 1, Universitatea de Stat „Ion Creangă”.
- Formular de înregistrare https://forms.
gle/4rTWZeMfmUzxXjKY6 - Sunt invitate să participe profesorii de limba engleză din toate raioanele țării.
- Participanților din afara Chișinăului li se vor rambursa cheltuielile legate de transport.
18.09.2024