Conferința Națională „International iEARN Partnerships for a Global Education”
La data de 28 septembrie 2024, aproximativ 250 de profesori de limba engleză din toate colțurile țării au participat la Conferința Națională „International iEARN Partnerships for a Global Education”, organizată în parteneriat cu Rețeaua Internațională iEARN și Centrul cultural America House Chișinău , cu prilejul celebrării Zilei Limbilor Europene .
În cadrul conferinței, cei mai activi profesori iEARN au împărtășit experiențele lor legate de implicarea elevilor în parteneriate educaționale internaționale în limba engleză. iEARN este cea mai mare rețea educațională din lume, reunind peste 50.000 de cadre didactice din peste 100 de țări .
Evenimentul a subliniat importanța colaborării și schimbului intercultural în educație, oferind profesorilor și elevilor ocazia de a-și extinde orizonturile și de a crea conexiuni globale prin intermediul limbii engleze.
Mulțumim tuturor participanților și partenerilor pentru contribuția lor în promovarea unei educații globale de calitate!
30.09.2024