Cursuri online de studiere a limbii române

În scopul asigurării condițiilor necesare pentru îmbunătățirea competenței lingvistice a cadrelor didactice și manageriale din instituțiile cu instruire în limbile minorităților naționale,
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în parteneriat cu Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) organizează cursuri online de studiere a limbii române pentru 70 (șaptezeci) de cadre didactice și manageriale din instituțiile cu instruire în limbile minorităților naționale, perioada de instruire septembrie – decembrie 2020.
În acest scop, solicităm organelor locale de specialitate în domeniul învățământului să informeze cadrele didactice și manageriale despre posibilitatea de formare continuă prin participare gratuită la cursurile de studiere a limbii române.
Perioada de înscriere este până la 30 septembrie 2020.
Selectarea beneficiarilor se va realiza prin concurs în baza următoarelor etape:
Etapa 1: Completarea și transmiterea formularului de aplicare prin accesarea următorului
link:https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf1y1pDoM3NK3ClcMDVCOrUtkwXPAmr2t2DfWSttIa7c02uMQ/viewform
Etapa 2: Candidații înscriși vor urma un test de plasare la limba română pe platforma de instruire la distanță https://invat.antem.org.
În baza rezultatelor testului de plasare candidații vor fi repartizați în grupe la unul din nivelele Al, A2, Bl.
Cursurile se vor desfășura prin platforma de instruire la distanță https://invat.antem.org la unul din nivelele A1/A2/B1 (127 de ore), în funcție de nivelul de competență al beneficiarului.
La finele cursului formabilii vor obține certificate de competență lingvistică.

Circulara_cursuri_septembrie-decembrie