Darea în exploatare a noului bloc din cadrul IPLT „Hyperion”

ℹ️📣La data de 11 aprilie 2024 a avut loc darea în exploatare a noului bloc din cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic „Hyperion” din or. Durlești, municipiul Chișinău.
 
💬Prezent la eveniment a fost Ion Ceban, Primarul general al municipiului Chișinău, care a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii educaționale, exprimându-și încrederea că astfel de facilități vor contribui la formarea unei generații de tineri entuziaști.
 
💬Andrei Pavaloi, Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău și-a exprimat aprecierea sa față de eforturile depuse întru realizarea acestui proiect și îmbunătățirea condițiilor de studii pentru elevii IPLT „Hyperion”.
 
💬De asemenea, cu un mesaj de felicitare și gânduri bune a venit și Margareta Sârbu, Președintele Consiliului Municipal Chișinău al Federației Sindicale a Educației și Științei.
 
🏫📌În anul 2020, Primăria Municipiului Chișinău a răspuns prompt apelului colectivului pedagogic și administrației locale din Durlești, de a fi partener de investiții la proiectul de construcție a unei anexe la liceu, care va rezolva problema organizării lecțiilor doar într-un singur schimb. Blocul nou are trei etaje și o sală de sport modernă.
 
⚽️🏀Astfel, pentru prima dată în istoria școlii, orele de sport pentru elevii claselor primare vor fi organizate într-o sală de sport.
 
🏫💰În blocul nou sunt 6 săli de clasă, atelier de educație tehnologică și cabinetul de limbi străine. Sălile de clasă sunt dotate cu calculatoarele oferite în cadrul parteneriatului Primăriei Chișinău cu YMCA. Pentru realizarea acestei construcții, Primăria municipiului Chișinău a alocat 8 462 845,60 lei.
 
🏫🙋‍♂️🙋‍♀️👩‍🎓La momentul actual în IPLT „Hyperion” activează 87 de cadre didactice, care instruiesc 1652 de elevi, repartizați în 51 de clase.
 
‼️Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău se angajează să sprijine continuu inițiativele care vizează dezvoltarea educației din municipiu și îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi și cadrele didactice.
 
🌐Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale și veridice informații despre sistemul educațional din municipiul Chișinău, te invităm să ne urmărești pe canalul nostru oficial de Telegram – https://t.me/dgetschisinau