Doi elevi din municipiul Chișinău, premianți la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

O medalie de argint și una de bronz au fost obținute de elevii din municipiul Chișinău în cadrul Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori desfășurată la Dorohoi, România, în perioada 29 august-03 septembrie 2022.

Medaliat cu argint este Oleg Rață, elev la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu-Spătarul” din Chișinău, iar medalie de bronz a obținut Alin Popescu, elev în cadrul Liceului Teoretic „Orizont” din Durlești, Chișinău.

La Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori au participat 48 de elevi din 11 țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 4 elevi:

✔ Oleg Rață, elev în clasa a IX-a, Instituția  Publică Liceul Teoretic  „Nicolae Milescu-Spătarul”, Chișinău;

✔ Alin Popescu, elev în clasa a IX-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;

✔ Bianca Iordache, elevă în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;

✔ Kirill Samohvalov, elev în clasa a X-a, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Chișinău;

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, Primăria municipiului Chișinău își exprimă recunoștința profesorilor/părinților pentru munca depusă și suportul necondiționat și adresează felicitări premianților dorindu-le succese în continuare și realizări pe măsura așteptărilor.