„Educație online fără hotare” 2022-2023

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău lansează o nouă rundă a Programului transfrontalier de colaborări trans-, inter- și pluridisciplinare „Educație online fără hotare”. Anul acesta, programul se va desfășura sub egida dezvoltării competențelor secolului XXI.
În cadrul fiecărui parteneriat, instituțiile implicate vor crea câte un JURNAL VIRTUAL DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI, care va documenta fiecare etapă a proiectului, implicarea elevilor și cadrelor didactice, comunicarea cu partenerii educaționali și rezultatele frumoase obținute pe parcursul acestuia.
La final de proiect, toate instituțiile implicate care vor elabora corect jurnalul virtual de implementare a proiectului conform șablonului stabilit de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, vor primi certificat în valoare de 8 credite (240 de ore de lucru) conform Regulamentului de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor de asistență psihopedagogică aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova prin Ordinul nr. 1091/2020.
FORMULAR DE ÎNREGISTRARE PENTRU INSTITUȚII ȘI CADRE DIDACTICE
https://forms.gle/satRwjgYXWx35TRr7
PERIOADA DE IMPLEMENTARE
septembrie 2022 – ianuarie 2023
septembrie 2022 – mai 2023
ianuarie 2023 – mai 2023
ETAPELE DE IMPLEMENTARE
Septembrie 2022 |
|
Octombrie 2022 |
|
Octombrie – Decembrie 2022 |
|
Ianuarie 2023 |
|
DETALII IMPORTANTE
- Parteneriatele vor fi alcătuite din cel puțin 2 și cel mult 4 instituții din țări diferite.
- Fiecare echipă va putea ajusta sau modifica orice etapă, termen limită (cu excepția raportării finale) sau activitate propusă în mod individual, în dependență de specificul procesului de instruire.
- Jurnalului Virtual de Implementare a Proiectului va fi creat de parteneri în mod individual, cu ajutorul oricărei platforme digitale, la alegere: Google Sites, Genially, Canva, Sutori, Smore, Flipsnack, Story Jumper, Book Creator, Wix, Weebly, WordPress, etc.
- Jurnalului Virtual de Implementare a Proiectului va include, obligatoriu, următoarele componente:
- Informații despre instituțiile partenere – nume, localitate, țară;
- Titlul proiectului;
- Disciplina / disciplinele vizate;
- Perioada de implementare;
- Competențele vizate (conform curriculumului);
- Planul comun de activități;
- Descrierea desfășurării fiecărei activități în parte;
- Exemple de lucrări ale elevilor;
- Fotografii cu secvențe de la diverse activități (cu acordul scris al părinților)
- Reflecțiile elevilor;
- Evaluarea impactului.
- Concluziile cadrelor didactice implicate;
SĂ AVEȚI PARTE DE O COLABORARE MINUNATĂ!
FORMULAR DE RAPORTARE – https://forms.gle/35wQZGt4FyvRvF5A8
9.09.2022