Extinderea programului educațional „Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși”
Relații de colaborare strânse și de lungă durată sunt temeiul semnării Acordului de Parteneriat între Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău și Fundația Tradiții Sănătoase – Healthy Traditions, Iași, România.
Premisele acordului au fost discutate de către Viorica NEGREI, Șef adjunct DGETS și Coordonatorul programului Prof. Univ. Dr. Veronica MOCANU, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Scopul îl constituie reglementarea colaborării dintre părți în vederea derulării Programului „Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși”, inițiat de Fundația Tradiții Sănătoase din Iași, având ca obiectiv general îmbunătățirea calității vieții și stării de bine la copiii prin educație pentru formarea unui stil de viață sănătos.
Activitățile principale din cadrul proiectului includ oferirea de materiale educaționale originale, susținerea campaniilor educaționale, instruirea și consilierea cadrelor didactice/ elevilor, dar și realizarea cercetărilor nutriționale profesioniste și maparea situației sănătății copiilor din comunități.
Programul a fost lansat în 2012, la Iași în cadrul căruia peste 50.000 de copiii au beneficiat de educație pentru un stil de viață sănătos, bucurându-se de un succes și un exemplu de bună practică în toată Europa, fiind primul program de acest tip din țară cu un fundament științific solid ce încurajează alimentația sănătoasă și stilul de viață activ.
Menționăm că, implementarea prevederilor Programului „Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși” în municipiul Chișinău va iniția cu Instituția Preșcolară nr. 225, la inițiativa Dnei director Ala VASILACHE, în conlucrare cu alte 20 instituții educaționale din România.
25.11.2022