Finalizarea sezonului estival 2023
Direcția Generală Educație Tineret și Sport dorește să anunțe cu bucurie încheierea cu succes a Sezonului Estival 2023 în municipiul Chișinău, un sezon care a adus oferte educaționale variate și posibilități de odihnă pentru copiii din comunitatea noastră.
Sezonul estival 2023 a fost unul generos în ceea ce privește oferta educațională subvenționată de către Primăria municipiului Chișinău. Am oferit programe subvenționate care au inclus:
- Tabere cu sejur de zi în baza instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II;
- Tabere constante;
- Tabere sportive în afara orașului;
- Tabăra ecologică în baza Centrului de Orășenesc al Tinerilor Naturalisți (COTN);
- Oferta instituțiilor extrașcolare;
- Oferta Taberelor de artă în baza Școlilor de Artă, subdiviziuni ale Direcției Cultură;
- Oferta Taberelor tematice în baza Centrelor Comunitare pentru Copii și Adolescenți, subdiviziuni ale (DGPDC);
- Oferta Taberelor tematice „Provocarea Verii-2023” în baza Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu” și filialele acesteia.
Ne-am angajat să oferim experiențe educaționale de calitate și oportunități de dezvoltare personală într-un mediu sigur și stimulant pentru copiii noștri.
În săptămâna 21-25 august, am continuat schimbul VII la taberele constante „Alunelul” pentru 188 de copii și „Poienița Veselă” pentru 491 de copii. Cu această ocazie, dorim să felicităm toți copiii pentru implicarea lor și pentru că au adus entuziasm și energie în aceste tabere.
La data de 27 august, am încheiat Sezonul Estival 2023 cu o realizare notabilă – toți cei 9910 copii planificați au beneficiat de odihnă și au avut o experiență memorabilă.
Resursele financiare alocate pentru Sezonul Estival 2023 au fost utilizate eficient:
- Pentru pregătirea taberelor pentru sezonul estival 2023, au fost distribuite mijloace financiare în sumă totală de 4,791,5 mii lei.
- Totalul biletelor emise a fost de 9,910, cu 958 de bilete mai multe decât în 2022 (8,952).
- 2,478 de elevi au fost scutiți integral de plata biletelor, ceea ce reprezintă o creștere de 124 de bilete față de anul 2022 (2,354).
- Suma totală de mijloace bugetare alocate a fost de 28,703,455 lei, în creștere față de 26,314,502 lei înregistrate în 2022.
- Plata efectuată de părinți a fost de 5,037,820 lei.
- Astfel, suma totală alocată pentru organizarea odihnei a fost de 33,741,275 lei, în creștere cu 2,881,225 lei față de anul 2022 (30,860,050 lei).
Acest succes reprezintă un angajament continuu al Direcției Generale Educație Tineret și Sport și al Primăriei municipiului Chișinău de a investi în educația și dezvoltarea copiilor noștri. Suntem dedicați să asigurăm un mediu propice pentru creșterea și dezvoltarea tinerilor noștri, și să oferim acces la experiențe educaționale valoroase.
29.08.2023