Gala Laureaţilor Concursului naţional al interpreţilor cîntecului folcloric, „Tamara Ciobanu”, ediția a XVII-a

🏤La Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din municipiul Chişinău a avut loc ieri, Gala Laureaţilor Concursului naţional al interpreţilor cântecului folcloric, „Tamara Ciobanu”, ediția a XVII-a.

 

ℹ️În cadrul ceremoniei oficiale Direcția Generală Educație Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău a fost reprezentată de către dna Viorica NEGREI, șefa adjunct al DGETS, care a menționat că datorită asemenea concursuri reușim să promovăm cântecul folcloric autentic şi interpreţii de folclor.

 

📌Menționăm că la ediţia din anul curent a concursului au participat 54 de interpreţi, dintre care 45 la secţiunea copii şi 9 la secţiunea maturi care au reprezentat mai multe raioane din Republică Moldova iar cei mai activ s-au prezentat participanții din municipiul Chișinău.

 

🏆Câştigătorii au fost desemnaţi de către un juriu în frunte cu maestrul Petre Neamţu, director artistic şi prim-dirijor al Orchestrei de Muzică Populară „Folclor”.

‼️Concursul naţional al interpreţilor cântecului folcloric „Tamara Ciobanu” a fost iniţiat în 1989. Acesta poartă numele uneia dintre cele mai cunoscute cântăreţe de operă şi muzică populară Tamara Ciobanu, care s-a născut pe 22 noiembrie 1914 în satul Berezlogi, raionul Orhei. Artista s-a stins din viaţă la 23 octombrie 1990 în Chişinău.