„Gala Vedetelor Sportive – 2022” și Ceremonia de premiere a sportivilor și antrenorilor din municipiul Chișinău.

ℹ️Cei mai buni sportivi și antrenori din municipiul Chișinău, care au obținut performanțe pe parcursul anului 2022 au fost premiați astăzi, 15 decembrie, de Primărie și DGETS în cadrul unui eveniment festiv.

🆙️Astfel, autoritățile publice locale încurajează implicarea tinerilor în activități sportive atât pentru desfășurarea competițiilor sportive în municipiul Chișinău, cât și pentru deplasarea acestora la competiții internaționale unde ne reprezintă țara.

💬Primarul general, Ion CEBAN i-a felicitat pe sportivi pentru rezultatele remarcabile pe care le-au obținut atât la competițiile sportive din țară, cât și de peste hotare, iar antrenorilor le-a mulțumit pentru munca asiduă și pentru faptul că le dezvoltă tinerilor spiritul de încredere și performanță.

💬Andrei PAVALOI, șef adjunct al DGETS a venit cu un mesaj de încurajare pentru tinerii sportivi și a declarat că rezultatele obținute de aceștia sunt demne de mândrie. Acesta a înmânat premii financiare și diplome de merit laureaților și le-a urat succese și perseverență în cadrul următoarelor competiții sportive.

🇲🇩Sportivii din municipiul Chișinău, care ne reprezintă țara, sunt adevărați ambasadori ai Republicii Moldova. Datorită lor trăim sentimentul mândriei naționale atunci când urcă pe piedestaluri. În spatele oricărei victorii, în spatele oricărei medalii stau zeci, sute, mii de ore de antrenament. În spatele oricărui campion stau oameni: părinți, antrenori, medici, maseuri. Și pe toți aceștia îi unește spiritul de echipă și dorința de a învinge.

🏤Primăria municipiului Chișinău și Direcția Generală Educație Tineret și Sport vor contribui în continuare la promovarea sportivilor talentați, cât și la investiții în infrastructura destinată activităților sportive.