Ghidul metodologic culinar pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor preșcolari

Siguranța alimentară joacă un rol crucial în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, în special în cadrul grădinițelor.

Ghidul metodologic culinar, destinat organizării alimentației copiilor în instituțiile de educație timpurie, reprezintă un document tehnologic care aduce în prim-plan importanța acestui aspect fundamental pentru sănătatea și bunăstarea celor mici.

Acest document, elaborat în premieră, la solicitarea Direcției Generale Educație, Tineret și Sport sub egida Primăriei municipiului Chișinău, în conlucrare cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Centrul de Consultanță și Dezvoltare Profesională în Comerț și Alimentație Publică din componența Școlii de Formare Continuă a Academiei de Studii Economice a Moldovei, oferă informații detaliate și strategii practice pentru asigurarea calității alimentației copiilor.

Un aspect esențial abordat în ghid este utilizarea normelor și metodelor de tratare culinară mecanică și termică. Acestea includ proceduri precum fierberea, sotarea sau coacerea, care sunt esențiale pentru obținerea preparatelor culinare potrivite pentru copiii de vârstă preșcolară. De asemenea, sunt prezentate recomandări și protocoale pentru depozitarea și manipularea corectă a alimentelor, pentru a minimiza riscurile legate de siguranța alimentară.

Ghidul metodologic culinar are 140 de pagini, dintre care 37 se referă la partea teoretică și operațiunile în blocul alimentar, celelalte 100 conțin fișe tehnologice pentru realizarea preparatelor culinare (rețete, norme, operațiuni pregătitoare, tehnologia preparării și cerințele de calitate).

Procesul de alimentație din instituțiile de educație timpurie se desfășoară conform Ghidului metodologic culinar și a Meniului model unic, care stau la baza unei alimentații sănătoase și echilibrate a copiilor preșcolari.

Fișier atașat – GHID METODOLOGIC CULINAR Organizarea alimentației copiilor în instituțiile de educație timpurie