Implementarea programului de monitorizare a procesului de alimentație în instituțiile de educație timpurie din Chișinău

Primăria municipiului Chișinău informează că programul pilot de monitorizare a procesului de alimentație a fost inițiat în două instituții de educație timpurie din capitală.
 
În prezent, etapa de testare a acestui program se desfășoară în cadrul IET nr. 158, IET nr. 166 și presupune introducerea în sistem a datelor primare ce țin de soldul curent de produse alimentare, înregistrarea agenților economici contractați, meniul-model iarnă – primăvară 2020-2021 coordonat de Centrul de Sănătate Publică, precum și alte date relevante acestui proces.
 
Implementarea acestui program, precum și alte subiecte legate organizarea procesului de alimentație în instituțiile educaționale municipale au fost abordate, în cadrul ședinței convocate la finele săptămânii precedente, de viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici.
 
La discuții au participat managerii subdiviziunilor municipale de educație generale și sectoriale, reprezentanții companiei care asigură Programul de implementare, care s-au referit la monitorizarea situației la zi a procesului de alimentație, din momentul livrării produselor alimentare în instituția preșcolară de către agenții economici contractați, până la produsul finit ce ajunge pe masa copiilor.
 
De asemenea, părțile au convenit asupra intensificării colaborării în vederea realizării obiectivelor propuse și stabilirea unei agende comune în continuare.
 
Menționăm că Programul are scopul de a asigura transparența procesului alimentar al copiilor din grădinițe și va include mai multe fișiere, compartimente, care fiind accesate, vor furniza informația completă despre: agentul economic care livrează produsele alimentare; cantitatea de produse alimentare livrată conform facturii fiscale; actele de însoțire a produselor alimentare; încălcările admise de agenții economici la livrarea produselor alimentare; meniul zilnic de repartiție cu reflectarea calculului privind norma naturală și financiară per copil; numărul de copii alimentați în fiecare zi în cadrul instituției preșcolare; posibilitatea de a urmări stocurile de produse alimentare la zi în fiecare instituție în parte; transmiterea informației către ANSA referitor la încălcările admise în raport cu calitatea produsului livrat.