Implementarea Programului municipal privind dezvoltarea sportului prin instituirea claselor specializate la fotbal în instituțiile de învățământ, ciclul I /gimnaziu din municipiul Chișinău

Datorită eforturilor comune depuse de Primăria municipiului Chișinău, Direcția Generală Educație,Tineret și Sport a CMC, FMF și autoritățile publice locale  demarează lucrările de reabilitare a stadioanelor pe parcursul anului  de studii 2020-2021, la fiecare din cele 6 instituții de învățământ din municipiu. Astfel, acestea vor beneficia de noi terenuri de fotbal, reieșind din suprafața disponibilă, dintre care 2 stadioane de mărimi standard și 4 de mini-fotbal (56 x 36 m), iar elevii claselor specializate se vor bucura de cele mai bune facilități pentru procesul educațional și sportiv, care presupune 10 ore de fotbal săptămânal în cadrul disciplinei „Fotbal”.

În prezent, proiectul se extinde în tot mai multe regiuni ale țării, inclusiv în municipiul Chișinău, acolo unde vor fi deschise clase specializate de fotbal și anume LT „Gaudeamus”, LT „Mihai Viteazul”, LT „Nicolae Iorga”, LT „George Călinescu”, LT „Nicolae Gogol” și LT „Liviu Deleanu”.

Implementarea Programului municipal privind dezvoltarea sportului prin instituirea claselor specializate la fotbal prevede identificarea soluțiilor pentru îmbunătățirea calității educaționale a copiilor, amenajarea infrastructurii școlare, asigurarea igienei copiilor și neapărat construcția platformelor pentru amplasarea gazoanelor artificiale.

Urmează a fi realizat:

  • Finalizarea lucrărilor de amplasare a platformelor terenurilor de fotbal;
  • Punerea la dispoziția instituțiilor a gazoanelor artificiale de către Federația Moldovenească de Fotbal;
  • Amenajarea terenurilor cu gazoane artificiale;
  • Organizarea de către Federația Moldovenească de Fotbal a cursurilor de instruire pentru antrenorii tuturor instituțiilor;
  • Selectarea de către Federația Moldovenească de Fotbal în comun cu instituțiile a copiilor pentru completarea claselor, imediat după finalizarea lucrărilor de instalare a terenurilor;
  • Asigurarea cu echipament sportiv a elevilor claselor specializate de către Federația Moldovenească de Fotbal;
  • Elaborarea și aprobarea deciziei Consiliului municipal Chișinău privind alimentația elevilor din clasele specializate ale instituțiilor.

Respectiv, deja din anul de studii care vine, copiii din școlile participante în Proiect vor putea fi înscriși în clase de fotbal. Asta înseamnă că mulți dintre copiii talentați, care nu au posibilitate să facă fotbal decât în timpul școlii, vor putea să-și realizeze visul grație Proiectului dat. Pentru anul 2021 sunt preconizate lucrări de amplasare a terenurilor de fotbal cu gazon artificial în 25 de instituții preuniversitare din municipiul Chișinău.