#ÎmpreunăÎnSiguranță

Cu acest îndemn, Centrul Municipal de Tineret a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport Consiliul municipal Chișinău a lansat prima activitate offline, desigur cu respectarea tuturor normelor de protecție și prevenire a infecției COVID-19.

Astfel, la data de 24 iulie 2020, s-a desfășurat decernarea premiilor pentru participanții concursului fotografic „Voluntariat prin Obiectiv”, unde tinerii și-au împărtășit gândurile și impresiile despre voluntariat și experiența în cadrul concursului. Menționăm că Concursul fotografic „Voluntariat prin Obiectiv” a demarat în perioada 02.06-03.07.2020. În cadrul activității de premiere a învingătorilor, cu mesaje de felicitare au venit: Daniela Munca-Aftenev șef adjunct al DGETS și Silvia Butuc-Canațui, șef Direcția educație și tineret din cadrul DGETS.

Menționăm că, concursul s-a desfășurat în 4 etape. La trainingurile organizate în cadrul concursului au participat 105 tineri, atât din Republica Moldova cât și din România. În etapa finală au fost selectate doar 10 fotografii, dintre care, 3 fotografii cu cele mai multe voturi au fost învingătoare.