În atenția conducătorilor instituțiilor de învățământ general din municipiul Chișinău
Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău s-a autosesizat cu referire la materialul publicat pe portalul Inspectoratului General al Poliției privind angajarea fictivă a unor persoane în cadrul instituțiilor de învățământ, ridicarea ilegală a salariului acestora și folosirea în interes personal de către persoane străine.
În acest context, DGETS atenționează că angajarea personalului în instituțiile de învățământ general de către conducător urmează a fi efectuată în strictă conformitate cu prevederile actelor normative (Codul muncii, Codul educației, etc.), precum și neadmiterea în activitate a abaterilor de la cadrul legal.
Încălcarea prevederilor cadrului normativ privind angajarea personalului în instituțiile de învățământ general constituie abatere de la norma legală, pasibilă de a atrage la răspundere persoanele vinovate.
17.10.2020