În atenţia conducătorilor instituțiilor municipale de învățământ, comunității pedagogice, elevilor și părinților!

DGETS face un apel către instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău și societatea civilă pentru implicare în acțiunile de salubrizare și amenajare a curților și terenurilor aferente grădinițelor, școlilor și liceelor, conform (Dispoziției Primarului general nr. 80-d din 26.02.2021 privind organizarea și desfășurarea campaniei municipale „Curățenia generală de primăvară”), cu implicarea benevolă a elevilor claselor superioare și respectarea strictă a măsurilor de control şi combatere a infecţiei COVID-19.

Menținerea curățeniei este o parte a culturii. La acest proces participă deopotrivă atât școala, cât și părinții. Ordinea şi curăţenia îi ajută pe elevi să cultive bune obiceiuri, prin  crearea principiilor de viață și valorilor adevărate se formează personalități și caractere. Învățându-i de mici, prin propriul exemplu, despre importanța curățeniei la locul unde învață, se joacă, își petrec timpul, demonstrându-le importanța implicării în acțiuni de voluntariat, le vom forma un spirit civic bine dezvoltat.

Contăm pe responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a susţine iniţiativa Primăriei municipiului Chişinău. Vă invităm, echipați cu energie, dar mai ales cu respect față de orașul nostru, la acțiunile de salubrizare.

„Curățenia generală de primăvară”, cea mai amplă inițiativă de responsabilizare civică față de mediul înconjurător.

Spiritul de curățenie este parte a culturii unui oraș.

Noi ne iubim orașul natal.

Doar împreună putem avea un oraș curat!