INFOINVENT
În perioada 17-20 noiembrie 2021, se va desfășura Expoziția Internațională Specializată (EIS) „INFOINVENT”, ediției a XVII-a. Evenimentul este organizat de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării, Agenția Națională pentru Cercetare şi Dezvoltare și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare. Având în vedere situația epidemiologică generată de pandemia de coronavirus (COVID-19), ediția din 2021 a EIS „INFOINVENT” se va desfășura în format online.
Lucrările prezentate la EIS „INFOINVENT” vor fi repartizate conform următoarelor compartimente:
- Compartimentul I: Invenţii şi soiuri de plante, design industrial;
- Compartimentul II: Proiecte de cercetare și inovare;
- Compartimentul III: Creaţia tinerilor;
- Compartimentul IV: Produse şi servicii inovative;
- Compartimentul V: Industrii creative.
Exponatele prezentate vor fi jurizate și premiate. Criteriile de evaluare a lucrărilor sunt stabilite de Regulamentul de organizare și desfășurare a EIS „INFOINVENT”.
Perioada de depunere a cererilor de participare la expoziţie, a formularelor de înscriere în Catalogul oficial al EIS „INFOINVENT”, ediția a XVII-a, şi a contractelor de participare la expoziție, este 15 iulie – 15 octombrie 2021.
27.07.2021