Învingătorii Concursului municipal „Pedagogul anului 2020” au fost premiați în cadrul Concertului Festiv dedicat Zilei profesionale a Lucrătorului din Învățământ

Festivitatea s-a desfășurat în scuarul Palatului Republicii, la data de 04 octombrie 2020. La eveniment au participat Mariana MARIN, șef al cabinetului ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Ion CEBAN, Primarul general al municipiului Chișinău, Angela CUTASEVICI, viceprimar de ramură, Ghenadie DONOS, președintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEȘ) din Republica Moldova, Margareta SÂRBU, președintele CMC al FSEȘ.

Menționăm că Concursul municipal „Pedagogul Anului”- 2020, ediția a XVI-a”, s-a desfășurat în conformitatea prevederilor ordinului DGETS nr. 54 din 16.01.2020, cu scopul sporirii prestigiului profesiei de pedagog, stimulării activității creative a acestuia, promovării experienței avansate şi inovatoare, precum și motivării cadrului didactic pentru autoformare şi formare continuă.

Câștigătorii celei de-a XVI-a ediție a Concursului municipal „Pedagogul anului 2020” sunt:

 Categoria „Educatorul Anului”:

  1. Premiul I – Alexa Valentina, educator, grad didactic II, Instituţia de educaţie timpurie Nr. 6 din municipiul Chişinău.
  2. Premiul II – Pîrău Liliana, educator, grad didactic II, Instituţia de educaţie timpurie Nr. 215 din municipiul Chişinău.
  3. Premiul III – Fratea Ana, conducător muzical, grad didactic I, Instituţia de educaţie timpurie Nr. 75 din municipiul Chişinău.
  4. Premiul III – Gîsca Oxana, director/educator, grad didactic I, Instituţia de educaţie timpurie Nr. 227 din municipiul Chişinău.
  5. Menţiune – Bălan Angela, educator, grad didactic II, Instituţia de educaţie timpurie Nr. 160 din municipiul Chişinău.

Categoria „Învăţătorul Anului”:

  1. Premiul I – Ciubotaru Natalia, învăţătoare, grad didactic II, Instituţia Publică  Liceul Teoretic „N. Iorga” din municipiul Chişinău.
  2. Premiul II – Cernei Olga,învăţătoare, grad didactic II, Instituţia Publică Liceul Teoretic „Orizont” din municipiul Chişinău.
  3. Premiul III – Iaţco Cristina, învăţătoare, grad didactic II, Instituţia Publică Liceul Teoretic „Hyperion” din municipiul Chişinău.

Categoria „Profesorul Anului”:

  1. 1Premiul I – Toma Nina, profesoară de educaţie muzicală, grad didactic I, Instituţia Publică Liceul Teoretic „Principesa N. Dadiani” din municipiul Chişinău.
  2. Premiul II – Dobrea Iulia, profesoară de limba şi literatura română, grad didactic II, Instituţia Publică Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu” din municipiul Chișinău.
  3. Premiul II – Untilă Cristina, profesoară de istoria românilor şi universală, grad didactic II, Instituţia Publică Liceul Teoretic „Hyperion” din municipiul Chişinău.
  4. Premiul III –  Blănaru Alina,profesoară de biologie, grad didactic superior, Instituţia Publică Liceul Teoretic „N. Iorga” din municipiul Chişinău.
  5. Premiul III – Fabian Marina, profesoară de istoria  românilor şi universală, grad didactic II,  Instituţia Publică Liceul Teoretic „A. Mateevici” din municipiul Chişinău.
  6. Premiul III – Franţuzova Veronica, profesoară de cor, grad didactic doi, Liceul Teoretic „B. P. Haşdeu” din municipiul Chişinău.
  7. Menţiune – Bivol Lucia, profesoară de limba germană, grad didactic doi, Instituţia Publică Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din municipiul Chişinău.
  8. Menţiune – Sagoyan Agunik, profesoară de limba engleza, grad didactic doi, Instituţia Publică Liceul Teoretic „D. Cantemir” din municipiul Chişinău.

Categoria „Conducătorul de cerc al anului”:

  1. 1Premiul II – Bivol Zinovia, profesoară de artă teatrală, grad didactic II, Centrul de Creaţie „Floarea soarelui” din municipiul Chişinău.

Primarul general al municipiului Chișinău a adresat felicitări tuturor angajaților din sistemul educațional, pentru munca plină de abnegație și dedicație în activitatea de zi cu zi. „Fiecare profesor a fost și rămâne un exemplu pentru fiecare dintre noi, de aceea merită toate aprecierile pentru curajul, devotamentul, dedicația, implicarea și dragostea de care au dat dovadă. Astăzi, profesorii sunt puși la noi încercări, să aplice noi programe educaţionale, noi metode de lucru, să implementeze proiecte online și totuși, în continuare, demonstrează că le pasă de generația tânără”, a menționat Ion CEBAN. De asemenea, în cadrul acestui eveniment festiv, primarul general, Ion CEBAN, și viceprimarul capitalei, Angela CUTASEVICI, au înmânat 25 de diplome pentru profesorii învingători ai concursului „Pedagogul Anului”. În acest context, Primăria municipiului Chișinău a oferit în ajunul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ diplome de gratitudine la 3500 de angajați pentru activitate didactică îndelungată. De mențiune s-au învrednicit și 1099 de tineri dascăli pentru debut profesional. La rândul său, viceprimarul, Angela CUTASEVICI, a venit cu mesaj de felicitare către cei care au menirea de a învăța, de a modela caractere. „Ziua mondială a Educației este sărbătorită anual în întreaga lume, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice, al căror rol este vital pentru reconstrucția socială, economică și intelectuală a fiecărei țări”, a conchis viceprimarul.

Cuvinte de recunoştinţă, urări de bine şi felicitări tuturor cadrelor didactice au fost rostite de dnul Andrei PAVALOI, şef adjunct al DGETS, pentru munca depusă în formarea generațiilor viitoare, educându-le prin și pentru valori general-umane.

Specificăm că, în sistemul educațional municipal în prezent activează 9585 de angajați, dintre acestea 731 sunt cadre didactice de vârstă onorabilă, iar 1099 (3 ani de activitate) – tineri specialiști.