Invitație de Presă
Stimați reprezentanți ai mass-media,
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău vă invită la Conferința municipală: „Rolul educației pentru pace și dezvoltare sustenabilă”, organizată în contextul celebrării Zilei Internaționale a Educației.
Evenimentul va pune în valoare cele mai importante proiecte educaționale realizate în colaborare cu partenerii internaționali și implementate în municipiul Chișinău în ultimii 2-3 ani.
Activitatea va avea loc în data de 27 ianuarie 2024, ora 9:30 – 15:00, în incinta Clasei Viitorului, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.
La eveniment vor fi prezenți:
- Ion CEBAN, Primar General al Municipiului Chișinău
- Angela CUTASEVICI, Viceprimar al municipiului Chișinău
- Andrei PAVALOI, Șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport
Evenimentul va include sesiunea plenară cu speakeri din țară și de peste hotare, expoziții de proiecte internaționale și ateliere tematice.
Vă așteptăm cu mare drag să ne fiți alături!
Rugăm respectuos confirmarea prezenței dumneavoastră la eveniment!
26.01.2024